Implant mamar/marire sani

Marirea sanilor cu ajutorul implantelor mamare

marire sani

Reprezintă una dintre cele mai cerute interventii estetice si care se adresează tuturor femeilor care iși doresc modificarea dimensiunilor sau formei sânilor, corectarea unor asimetrii mamare, ptozei sau mai grav, a unor sechele sau malformatii congenitale. Intervenţia chirurgicală de implant mamar consta in introducerea unui implant(proteza) într-un buzunar creat la nivelul sânului.

Sânii voluptosi au reprezentat întotdeauna un simbol al senzualitatii și feminității, motiv pentru care în prezent multe dintre femei aleg sa isi modifice forma si marirea sânilor cu ajutorul implanturilor mamare. In prezent nu există nici o dovadă științifică că utilizarea implanturilor mamare ar favoriza apariția cancerului de sân, sau a altor afecțiuni grave, astfel că această operație de marire a sânilor este una dintre cele mai solicitate intervenții practicate în scop estetic atât pe plan mondial cât și în țara noastră.

Mărirea sânilor este in primul rand o decizie personala si nu una medicala atata timp cat nu exista malformatii sau afectiuni mamare. Imbunătațirea aspectului glandei mamare poate crește încrederea de sine a persoanei in cauza. Cunoașterea cât mai exactă a posibilităților tehnologice și medicale, a avantajelor, dezavantajelor, a riscurilor și a implicațiilor operatiei de implant mamar, este primul și cel mai important pas în vederea luării unei decizii informate în acest sens. Chirurgul și personalul medical vă pot oferi informații și recomandări obiective, membrii familiei vă pot spune părerea lor asupra ce ar trebui să faceți, dar, doar dvs. veți lua decizia măririi sânilor.

Tipuri de implanturi mamare

În funcţie de materialul din care sunt confecţionate, există 2 tipuri principale de implanturi mamare: implanturi cu ser fiziologic şi implanturi pe baza de silicon.

Implanturile mamare cu ser fiziologic au fost în trecut principala metodă de mărire a sânilor. Principalul avantaj al acestora era faptul că, în cazul în care apărea o ruptură, serul putea fi absorbit fără probleme de către organism. Senzaţia mai putin naturala la palpare, zgomotul de apa galgaita, riscul de apariţie a unor cute si posibilitatea scaderii in volum au scazut popularitatea acestor tipuri de implante

Implanturile cu silicon sunt cele mai moderne şi mai utilizate implanturi mamare la ora actuală. Acestea conţin la exterior un înveliş de silicon, iar la interior gel siliconic care nu se împrăştie dacă învelişului este deteriorat. În plus, implanturile cu silicon sunt plăcute la atingere şi dau senzaţia unei glande mamare naturale.

marire sani

Important!

Operaţia de implant mamar/marire de sani îmbunătăţeşte aspectul fizic, dar asta nu înseamnă că va îmbunătăţi şi alte aspecte personale sau emotionale ale persoanei implicate..

Candidatele perfecte pentru operatia de implant mamar/marire de sani

  • consideri că ai sânii prea mici;

  • consideri că sânii tăi sunt asimetrici;

  • consideri că sânii tăi s-au lăsat în urma naşterii sau a alăptării;

  • consideri că sânii tăi s-au lăsat după ce ai ţinut o cură de slăbire.

  • ai peste 18 ani

  • ai aşteptări realiste faţă de finalitatea procedurii

  • nu eşti însărcinată şi nu alăptezi

  • nu ai nicio infecţie în corp.

    Intervenția de implant mamar/marire de sani durează aproximativ 1,5 – 2,5 ore și necesită de regulă anestezie generală. In cazuri selecționate se poate folosi și anestezia locală cu sedare intra-venoasă. După operație, pacienta va rămîne internată o zi sau poate fi externată în seara intervenției, în funcție de evoluție și de cele convenite preoperator.

Implantul mamar se introduce într-un buzunar creat printr-o incizie ce poate fi:

la nivelul şanţului mamar – este una dintre cele mai folosite tehnici, iar marele avantaj al acestei metode este uşurinţa pentru scoaterea şi înlocuirea implanturilor;
• trans-areolară – presupune o incizie semicirculară, exact pe marginea inferioară a areolei, dar nu orice pacientă este candidata potrivită pentru acest tip de intervenţie, ci doar cele care au areole mai mari.

Buzunarul (in care se introduce implantul mamar poate fi submuscular sau subglandular:

marire sani

Submuscular – sub muşchiul mare pectoral. Acesta va fi ridicat din zona sa de inserţie şi va acoperi implantul pe aproximativ 2/3 din dimensiuni.

Subglandular – în spaţiul dintre glanda mamară şi muşchi. Condiţia esenţială în acest caz este prezenţa unei glande mamare de dimensiuni medii sau mari şi a unor ţesuturi cu grosime suficientă cât să permită acoperirea corectă a implantului.

Oricum, atât locul de inserţie, cât şi tipul de incizie, dimensiunea şi forma implantului vor fi stabilite împreună cu tine, la consultaţia preoperatorie, în urma efectuării unor măsurători ale sânului şi toracelui.

După intervenţia de mărire a sânilor urmează procesul de recuperare prin care poţi trece uşor, fără dureri, dacă urmezi instrucţiunile primite

  • nu ai voie să dormi pe burtă cel puţin 3 luni după intervenţie;

  • orice activitate intensă (alergare, sărituri, s.a.) este interzisă. Acestea pot duce la ruperea cusăturilor sau dislocarea implanturilor.

  • poţi face duş după câteva zile, doar cu apă călduţă, deoarece apa fierbinte stimulează sângerarea;

  • timp de o lună şi jumătate vei purta un sutien special conceput pentru recuperare;

  • se evită contactul sexual pentru cel puţin 3 săptămâni;

  • este recomandat să eviţi fumatul după operaţie;

  • sportul poate fi reluat după cel puţin o lună de la intervenţie şi asta treptat: iniţial doar mişcări simple ale picioarelor, apoi trunchiul şi, în final, exerciţiile obişnuite;

  • este interzis orice fel de medicaţie fără acordul medicului chirurg.

Care este durata de viaţă a implanturilor?

Datorită evoluţiei tehnologiei, un implant cu silicoane are o durată de viaţă medie de 10-15 ani, deşi din punct de vedere fizic, un implant cu silicoane poate rezista şi o viaţă întreagă însă, în cazul în care apar complicaţii, protezele trebuie schimbate.
Pe internet există o mulţime de informaţii despre înlocuirea implanturilor la fiecare 10 – 15 ani, însă nu există date reale care să susţină această afirmaţie.

“În cazul în care implanturile nu te deranjează, atunci nu le deranja nici tu.”

Pret aproximativ 2500-3500 euro in functie de tipul implantelor folosite